De-aceea vreau să vorbesc azi despre un mare adevăr cu privire la conflictul în cuplu – și anume, că nu ne certăm despre ce pare că ne certăm, ci ne certăm pentru ce credem că înseamnă lucrul ăla. Pentru ce credem că spune despre mine, despre celălalt, despre loialitatea sa, despre respectul său față de mine, despre noi.
Să luăm un exemplu. Dusul gunoiului sau întârziatul la întâlnire. Ea îl roagă pe el să ducă gunoiul, și el tot uită. Ea tot îl face s-o aștepte când se întâlnesc undeva. Și se ceartă, zic ei, din cauză că el nu duce gunoiul când ea îi cere, sau din cauză că ea întârzie mereu.
Dar nu, dragilor, nu-i așa deloc. La urma-urmei, înainte de căsătorie, ea a dus singură gunoiul și de o sută de ori la rând, și era ok. De ce s-ar supăra dacă trebuie să-l ducă și acum? Din nou, pentru că nu este vorba despre gunoi. Este vorba despre cum interpretează ea faptul că el nu duce gunoiul, sau el faptul că ea întârzie.
Noi avem un mic interpret acolo, în spatele minții noastre, care, simultan ne traduce acțiunile celorlalți, și apasă pe un buton care declanșează emoțiile de rigoare.
El nu duce gunoiul – în traducere nu-i pasă de mine, eu nu sunt importantă, nu se gândește la cât muncesc, nu mă protejează.
Ea întârzie la întâlnire: nu mă respectă, nu-i pasă.
El nu vrea să vorbească cu ea – are ceva de ascuns, nu mă mai iubește, nu sunt interesantă.
Ea nu vrea să iasă cu el în oraș ca să stea acasă să facă temele cu copiii – mă respinge, nu vrea să stea cu mine, nu sunt un soț bun.
Mă opresc aici cu exemplele ca să nu se transforme într-o carte. Dar v-ați prins. Nu ne certăm din pricina lucrurilor externe, pentru că de multe ori, într-un alt context, înrămate de alte convingeri, ele nu ne tulbură deloc.
Și ce să facem atunci?
Să ne dăm seama că în orice clipă, mesajul pe care vrea interpretul ăla mic din mintea noastră să-l primească (și singurul mesaj care îl poate liniști și determina să nu apese pe butonul de emoții nucleare) este acesta: că suntem acceptați, doriți, importanți și respectați de către celălalt. Și cum facem asta?
- Repară după ce-ai dat-o-n bară. (Wow, rimează!). Tot Gottman spunea că într-un cuplu de succes, secretul nu e neapărat că nu se ceartă, ci felul în care repară după conflict. Așadar, cere-ți iertare. Asumă-ți că n-ai făcut ceea ce ar fi fost frumos sau corect. Și spune-i că-ți pare rău.
- Spune-i că el/ea contează pentru tine. După conflict (sau înainte sau în timpul sau în locul lui) e un moment foarte bun să-i amintești celuilalt că e important pentru tine, și că nu vrei să-l/s-o rănești.
- Pune-te în papucii celuilalt ca să-l înțelegi cu adevărat. Ce e la rădăcina comportamentului? De ce îți cere să duci gunoiul? Dacă ai înțelege cu adevărat ce înseamnă asta pentru ea (ca se traduce în a se simți susținută, apreciată, etc), ți-ar fi mai ușor să alegi comportamentul dorit.
Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici deocamdată. Voi ce părere aveți?