3 Întrebări care să te ajute în alegerea partenerului

3 Întrebări care să te ajute în alegerea partenerului

de | ian. 29, 2018 | Cuplu, Dezvoltare personală, Întrebări bune

Cine mă cunoaște știe că mie îmi plac, aproape mai mult decât orice, întrebările bune. Așa că în loc să vă spun ce să faceți și cum să gândiți atunci când sunteți single în căutarea (sau așteptarea) lui the one, aș vrea să vă pun niște întrebări care să vă pună pe gânduri.

  1. Cum e el/ea? Și cum e față de mine?

Asta este o distincție foaaaarte importantă, dragii mei. Pentru că eu văd probleme atunci când oamenii se concentrează pe unul din aspecte, și îl neglijează pe celălalt. “Cum e omul” se referă la cum e el de fapt, nu cum e în relație cu mine (pentru ca asta a doua este de multe ori profund diferită de prima). De exemplu, un bărbat poate fi puternic, lider, impunător, respectat în comunitate dar să te trateze fără respect, să nu te ia în serios – în alte cuvinte, să aducă prea multă dominanță în relație. Sau invers, o femeie poate să te trateze minunat, ca pe un rege, dar ea ca persoană să fie neserioasă, nerespectată la locul de muncă sau imatură în felul în care ia decizii. Întrebări ajutătoare:

  • Înainte să mă intereseze ca potențial partener, ce știam despre el/ea?
  • Cum e văzut de cei din comunitatea din care face parte (grupul de prieteni, biserica, colectivul de muncă)?
  • Dacă prietenii săi ar trebui să-l/o descrie în 3 cuvinte, care ar fi acelea?
  • Este o parte a personalității sale care este ascunsă de cei din jur?
  • Cum gestionează conflictul?
  1. Care sunt valorile lui/ei? Și care sunt ale mele? Se potrivesc?

Aici este o discuție care merită în sine mai multe articole – și este importantă pentru că noi ne trăim viața conduși de valorile pe care le avem. De exemplu, o valoare ar putea fi slujirea altora, ajutorarea. Sunt oameni care atunci când se văd căsătoriți își doresc să-și deschidă casa altora, să găzduiască, să ajute. Dar sunt și oameni care văd căsătoria ca pe o ocazie de a se retrage din asemenea activități. Alte valori ar fi relația cu Dumnezeu, implicarea în biserică, creșterea personală, dezvoltarea de relații cu alții, raportarea la carieră, etc. Întrebări ajutătoare:

  • Din câte ai zice tu, care sunt valorile tale?
  • Care sunt ale lui/ei?
  • Dacă le scrii pe o foaie pe ale tale și pe ale lui/ei, se potrivesc cât de cât?
  1. Care sunt preferințele personale de ritm de viață?

Întrebarea asta nu este printre cele al cărui răspuns să fie un deal-breaker. Nu te desparți de cineva pentru că-i place să se trezească dimineața devreme în timp ce tu de-abia pe la amiază reușești să fii funcțional. Daaar…asta nu înseamnă că nu e important să-ți dai seama cum funcționează celălalt. Trebuie să știi că ritmul vieții tale va fi afectat de preferințele sale personale, și atunci să îți setezi așteptările corespunzător. Întrebări ajutătoare:

  • Dacă ai de ales, preferi să te trezești devreme, sau să te culci târziu?
  • Oamenii te energizează sau te obosesc?
  • Cum arată pentru tine o zi obișnuită? Ce te vezi făcând după ce vii de la lucru?
  • Vacanțele ideale sunt pline de activitate sau leneșe? Cu rucsacul în spate cutreierând munții sau pe plaja cu o carte?
Nu ne certăm de ce ne certăm, ne certăm de ce înseamnă

Nu ne certăm de ce ne certăm, ne certăm de ce înseamnă

de | ian. 26, 2018 | Cuplu

John Gottman, cel mai respectat cercetător din domeniul terapiei de cuplu spune că toate cuplurile se ceartă, și mai mult, chiar și cuplurile de succes se ceartă tot pe aceleași subiecte toată viața. Foarte liniștitor, nu?

De-aceea vreau să vorbesc azi despre un mare adevăr cu privire la conflictul în cuplu – și anume, că nu ne certăm despre ce pare că ne certăm, ci ne certăm pentru ce credem că înseamnă lucrul ăla. Pentru ce credem că spune despre mine, despre celălalt, despre loialitatea sa, despre respectul său față de mine, despre noi.

Să luăm un exemplu. Dusul gunoiului sau întârziatul la întâlnire. Ea îl roagă pe el să ducă gunoiul, și el tot uită. Ea tot îl face s-o aștepte când se întâlnesc undeva. Și se ceartă, zic ei, din cauză că el nu duce gunoiul când ea îi cere, sau din cauză că ea întârzie mereu.

Dar nu, dragilor, nu-i așa deloc. La urma-urmei, înainte de căsătorie, ea a dus singură gunoiul și de o sută de ori la rând, și era ok. De ce s-ar supăra dacă trebuie să-l ducă și acum? Din nou, pentru că nu este vorba despre gunoi. Este vorba despre cum interpretează ea faptul că el nu duce gunoiul, sau el faptul că ea întârzie.

Noi avem un mic interpret acolo, în spatele minții noastre, care, simultan ne traduce acțiunile celorlalți, și apasă pe un buton care declanșează emoțiile de rigoare.

El nu duce gunoiul – în traducere nu-i pasă de mine, eu nu sunt importantă, nu se gândește la cât muncesc, nu mă protejează.

Ea întârzie la întâlnire: nu mă respectă, nu-i pasă.

El nu vrea să vorbească cu ea – are ceva de ascuns, nu mă mai iubește, nu sunt interesantă.

Ea nu vrea să iasă cu el în oraș ca să stea acasă să facă temele cu copiii – mă respinge, nu vrea să stea cu mine, nu sunt un soț bun.

Mă opresc aici cu exemplele ca să nu se transforme într-o carte. Dar v-ați prins. Nu ne certăm din pricina lucrurilor externe, pentru că de multe ori, într-un alt context, înrămate de alte convingeri, ele nu ne tulbură deloc.

Și ce să facem atunci?

Să ne dăm seama că în orice clipă, mesajul pe care vrea interpretul ăla mic din mintea noastră să-l primească (și singurul mesaj care îl poate liniști și determina să nu apese pe butonul de emoții nucleare) este acesta: că suntem acceptați, doriți, importanți și respectați de către celălalt. Și cum facem asta?

  1. Repară după ce-ai dat-o-n bară. (Wow, rimează!). Tot Gottman spunea că într-un cuplu de succes, secretul nu e neapărat că nu se ceartă, ci felul în care repară după conflict. Așadar, cere-ți iertare. Asumă-ți că n-ai făcut ceea ce ar fi fost frumos sau corect. Și spune-i că-ți pare rău.
  2. Spune-i că el/ea contează pentru tine. După conflict (sau înainte sau în timpul sau în locul lui) e un moment foarte bun să-i amintești celuilalt că e important pentru tine, și că nu vrei să-l/s-o rănești.
  3. Pune-te în papucii celuilalt ca să-l înțelegi cu adevărat. Ce e la rădăcina comportamentului? De ce îți cere să duci gunoiul? Dacă ai înțelege cu adevărat ce înseamnă asta pentru ea (ca se traduce în a se simți susținută, apreciată, etc), ți-ar fi mai ușor să alegi comportamentul dorit.

Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici deocamdată. Voi ce părere aveți?

2 Adevăruri despre priorități

2 Adevăruri despre priorități

de | ian. 22, 2018 | Dezvoltare personală

Toată lumea știe: stabilirea priorităților nu este opțională, ci absolut necesară pentru a avea control asupra programului nostru. Totuși, prioritățile nu sunt importante doar pentru că fără ele nu putem controla ce sarcini împlinim mai întâi.

Prioritățile sunt de o importanță vitală pentru că ele ajung să ne modeleze întreaga viață. La sfârșitul vieții, privind înapoi, vom vedea că ne-am investit energia și pasiunea în lucrul care era de fapt prioritar pentru noi, fie că am făcut asta într-un fel conștient și asumat, sau nu. Dacă am hotărât, de exemplu, că familia este o prioritate, decizia de a pleca de la lucru la sfârșitul programului (și de a nu sta la birou peste program) va fi una destul de clară.

Să privim deci, în continuare, la câteva adevăruri care ne vor ajuta în procesul de stabilire a priorităților personale.

Adevărul 1: De-a lungul vieții, prioritățile fluctuează.

Asta este un lucru normal și sănătos. De exemplu, nu e natural ca la 20 ani, student, să fie o prioritate familia. E normal ca atunci aspectul profesional (studiile, primul loc de muncă) sau aspectul comunitar (prietenii, comunitatea unde există potențialul întâlnirii viitorului partener de viață) să fie mai important. Dar ceea ce nu este potrivit pentru vârsta de 20 de ani, este altfel evaluat la vârsta de 40 de ani, când de obicei familia o reprezintă familia proprie, cu copii mici.

Prioritățile fluctuează nu numai în funcție de perioada vieții în care ne găsim, dar și în funcție de cerințele de moment ale fiecărui aspect. De exemplu, chiar dacă nu ne facem un obicei din a sta peste program la lucru, din când în când există situații deosebite în care chiar trebuie să prioritizăm serviciul. Important este ca atunci când una din aceste “felii” ale vieții noastre cere și primește mai mult timp, energie și atenție, această stare de fapt să nu dureze mult. De asemenea, e important ca după un asemenea sprint pe frontul serviciului, să ne reîntoarcem atenția către aspectele neglijate, și să ne asigurăm că le acordăm atenție.

Problemele apar atunci când există două sau mai multe aspecte ale vieții care concurează pentru poziția primă. Ce e mai importantă, familia, sau cariera? Sănătatea sau munca? Bineînțeles că răspunsul variază de la situație la situație.

Adevărul 2: Pentru a ne stabili prioritățile la nivel de viață, trebuie sa ne privim în direcția semnificației, nu a urgentului sau a plăcutului.

De ce spunem asta? Pentru că este foarte posibil ca unele dintre “feliile” vieții noastre să fie mai plăcute și să ne valideze mai mult decât celelalte.

Să luăm exemplul unui bărbat care este foarte apreciat la locul de muncă. Este omul pe care se bazează toți, care a adus rezultate remarcabile echipei. Acasă, însă, soția sa a născut, și viața sa de familie este complet diferită. Relația cu soția este oarecum uzurpată de venirea bebelușului, care, deși a fost dorit și este iubit, oferă foarte puțină validare. Într-un asemenea scenariu, e clar că el se va simți mai apreciat și va avea mai multă plăcere din a fi la lucru decât din a fi acasă unde lipsa somnului și nevoile bebelușului primează. Dar cum ar fi ca el să decidă că felia care îi dă mai multă satisfacție devine prioritară în viața lui? Și pentru că se simte mai folositor și mai apreciat la muncă, să petreacă cât mai mult timp acolo? Ce impact ar avea această decizie de prioritizare bazată pe satisfacție imediată asupra restului vieții sale?

Și pentru a ne da seama ce trebuie să prioritizăm în viață pentru a nu regreta mai târziu, putem face următorul exercițiu de imaginație. Imaginați-vă că aveți 80 de ani, și sunteți pe patul de moarte. Vă gândiți la viața pe care ați trăit-o. Ce priorități v-ați stabilit, în așa fel încât acum să vă gândiți cu pace la alegerile făcute? Ce priorități ați regreta?

Acest articol este o versiune modificată a unui articol apărut prima dată în revista „Viață și sănătate” și este publicat aici cu permisiune.

Sursa foto: Photo by JESHOOTS.COM on Unsplash

 

Îți cauți psihoterapeut(ă)? Uite ce trebuie să știi.

Îți cauți psihoterapeut(ă)? Uite ce trebuie să știi.

de | ian. 15, 2018 | Uncategorized

Nici n-am terminat bine de scris titlul, că deja m-am gândit că o sa fie mai multe articole pe tema asta, că sunt multe de spus. O să le trec în revistă și o să vă las pe voi să comentați și să puneți întrebări.

  1. Trebuie să-ți placă de el/ea ca om

Lucrul cel mai important de știut atunci când îți cauți psihoterapeut este că trebuie să te înțelegi bine cu omul ăla. Trebuie să-ți placă de el/ea. Trebuie să ai o chimie – nu de-aia romantică sau sexuală (aia chiar te încurcă) – ci pur și simplu să aveți stiluri de gîndire și valori compatibile. Și nu prea ai cum să afli dacă e așa decât fie din prima conversație la telefon, fie după prima ședință.

Să nu cumva să faci greșeala să te gândești că mergi la psihoterapeut ca la doctor: îți place, nu-ți place, tratamentul contează. Nu e deloc așa. Într-un fel, tratamentul e relația în psihoterapie – și dacă omul e rigid, sau gândește fundamental diferit de tine, nu ai șanse la o relație terapeutică bună.

  1. Trebuie să fie un profesionist bun.

Încă una pe care nu ai cum s-o știi până nu ai încercat. Dar e important să pleci în procesul de a-ți găsi psihoterapeut având în minte ideea că nu neapărat primul va fi ultimul.

Cum îți dai seama dacă e profesionist bun?

Păi în primul rând, nu te sfii să întrebi ce a studiat și ce experiență are. Multe diplome nu înseamnă neapărat că omul e bun, și nici puține diplome nu înseamnă că e prost, dar și ele ne spun ceva (fie și doar că omul e perseverent și îi place cartea).

În al doilea rând, am observat că profesioniștii buni sunt mai flexibili în gândirea lor și când îi scoți din limitele cunoștiințelor lor, îți spun “uite, asta n-o știu, dar o sa cercetez.” Și se țin de cuvânt. Prin contrast, unul care nu e prea citit o sa o țină pe-a lui, chiar daca nu are sens și nu te ajută. Fugi de cei care sunt rigizi.

  1. Trebuie să simți că e investit în a te ajuta

Nu știu alții cum sunt, dar eu una nu m-aș duce la un psihoterapeut pe care l-aș simți că nu-i pasă de mine. M-aș simți tare vulnerabilă la gândul că durerea mea sau zbaterea mea e întâmpinată într-un fel clinic, rece, steril. Aș vrea în schimb ca omul să se implice. Să fie prezent, să simtă măcar un pic cu mine. Destul cât să înțeleagă, dar nu atât de mult încât să-l copleșească.

Tu ce zici? Ce ți-ai dori la un psihoterapeut?

Psiholog, psihiatru, psihoterapeut. Care-i diferența?

Psiholog, psihiatru, psihoterapeut. Care-i diferența?

de | ian. 12, 2018 | Uncategorized

Poate te întrebi, ca mine acum vreo 15 ani, care e diferența între psiholog, psihoterapeut și psihiatru. Ca să afli la cine să apelezi, îți prezint în continuare pe scurt fiecare din profesiile astea, care sunt oarecum înrudite, dar au roluri diferite în tratarea problemelor relaționale sau emoționale.

Psihologul

Psihologul se ocupă în principal de partea mai seacă a psihologiei, dacă pot să spun așa. El face în principal teste psihologice, evaluări, cercetare. De aceea, dacă îți trebuie vreun document oficial (evaluare, testare pentru permis auto sau port-arma, documente pentru a le folosi în anumite procese judiciare, etc), psihologul este cel care te poate ajuta.

Ce nu face:
Nu prescrie medicamente, nu prescrie analize medicale (le poate sugera, dar nu prescrie analize specifice). Nu poate face psihoterapie mai mult de trei ședințe.

Psihoterapeutul

Psihoterapeutul este cel care a făcut o facultate de psihologie (sau teologie, medicina, filozofie) și în plus, un master în psihoterapie sau o formare într-o anumită orientare psihoterapeutică (despre orientările terapeutice și ce treabă au ele cu psihoterapeutul tău într-un alt articol).

Dacă ai probleme în relații (familiale, de cuplu, etc) sau diagnostice de tulburări mentale sau de personalitate, sau pur și simplu îți e greu și nu-ți dai seama de ce, psihoterapeutul e omul tău. El are competențe de a face terapie – adică nu numai de a evalua (cum are psihologul) dar și de a te ajuta pe tine să-ți dai seama ce nu merge și cum să schimbi.

Ce nu face:
Nefiind medic, nu poate prescrie medicamente sau cere analize medicale specifice. Nu poate face evaluări și teste (decât dacă este și psiholog, ceea ce mulți psihoterapeuți sunt oricum).

Psihiatrul

Psihiatrul este medic, spre deosebire de psiholog si psihoterapeut. El a facut Facultatea de Medicină, și apoi un rezidențiat în psihiatrie, și specializări.

Psihiatrul poate diagnostica tulburările mentale și poate prescrie medicamente sau investigații medicale suplimentare. El este cel care poate da trimiteri către alți medici, și el trebuie consultat cu privire la tot ceea ce ține de medicamente – simptome, efecte secundare, interacțiuni cu alte medicamente, etc.